Daimongirl

Ce poate fi mai spectaculos decat sa iti arunci sufletul neconditionat intr-un abis, iar jos, in loc sa te lovesti mortal de stanci sa aterizezi in caldura altor suflete daruite tie neconditionat?

Iata in sfarsit un spectacol reusit la Nottara! Piesa este foarte bine scrisa si pusa in valoare de interpretarile reusite ale lui Mircea Diaconu si Alexandru Repan. Ma bucur enorm ca si-a mai spalat din pacate teatrul asta unde mi-am petrecut atatia ani si de care ma leaga enorm de multe amintiri. Am ajuns din intamplare la spectacol - unui prieten ii ramasese un bilet in plus - pentru ca sincer evitam Nottara-ul in ultima vreme. Incep sa-mi reconsider atitudinea. P.S. Am mai descoperit inca o poza cu mama chiar deasupra intrarii in sala. :-)

Mi-e asa de bine cand simt oamenii dragi cum fac cerc strans in jurul meu. Imi dati energie si forta! Da, si sange. :-)

Functionez (inca). Nu traiesc. Inregistrez. Nu prelucrez. Monitorizez. Nu simt. E cel mai decent lucru pe care pot sa-l fac in momentul actual. Tin cu dintii de cortina asta din jurul sufletului meu. Nu trageti cu ochiul sa vedeti haosul. Inauntru masinistii incearca sa salveze cat se mai poate din decorul putrezit, artistii se reculeg dezorientati, regizorul e in transa, directorul vrea sa-si dea demisia. Cand se va ridica, totul va straluci. Sau inchidem de tot.

Lung. Mult prea lung pentru gustul meu. Spectacolul insa decent. Jucat bine cu toate ca nu a excelat nimeni dupa parerea mea. S-a simtit ca Tocilescu a introdus voit pasaje care sa cufunde spectatorul in ritmul lent al atmosferei oblomoviene...nu am reusit sa marsez la acest experiment...nu am inteles nici cum a putut sa monteze o scena intreaga intr-o parte a scenei care nu putea fi vazuta de jumatate din spectatori (eu ma aflam printre cei norocosi cu vedere buna). Nu, n-am putut rezona aseara cu ce s-a intamplat acolo...

Cochetez cu ideea de a ma duce pana in Cuba. De aceea am inceput cercetarile si am primit recomandarea de la o buna prietena sa citesc aceasta carte. Recunosc, la inceput am fost socata de realismul sau impudic-murdar. Gutierrez afiseaza din prima pagina cu o franchete de exhibitionist inrait viata mizera in Havana bazata de sex, sex, rom, droguri si salsa. Cartea insa m-a cucerit incetul cu incetul. Probabil pentru ca strabate drama unui om profund singur, indragostit de o viata nebuna, de o lume aberanta in care autorul “isi taraste viata dupa sine”. Cartea e scrisa cu umor, e voit socanta, e sarcastica, are pasaje geniale care par a fi scrise la betie. Este lupta unui om care a intrat in acest "joc" pentru ca isi doreste sa fie liber din toate punctele de vedere si sa guste din toate savorile vietii pe care numai Cuba i le poate oferi pentru a uita macar trecator de solitudinea sa in multimea frematanda. Suna cunoscut? :-)

http://www.havana-cultura.com/EN/cuban-literature/pedro-juan-gutierrez/cuban-writer.html#/1916

1. The Shape of Things
Vlad Zamfirescu este adorabil. Fara sa ingroase, reuseste cu instrumente simple sa cucereasca publicul. Mihaela Sarbu mi s-a parut absenta. Nu m-a convins. Din pacate amandoi sunt cu mult trecuti de varsta personajelor. Piesa e insa ok. Scenografia ingenioasa si originala.
2. Amalia respira adanc
Performanta deosebita a tinerei Cristina Casian. Nu e insa genul meu. Uneori agresiva si cu stridente in interpretare. Mi-e insa imposibil sa nu admir seriozitatea si abnegatia cu care parcurge maratonul actoricesc. Merita vazut.
3. Acasa la tata
E clar, imi place cum scrie Mimi Branescu. Piesa usoara, dar cu umor si naturalete. Toata echipa de actori e deosebita...in afara de, culmea, interpretul principal, Gavril Patru, care nu si-a gasit inca personajul...

S-a intamplat subit. Cu mare suferinta. Acum e nimic........

Tag-uri Technorati: Foto